Copilul cu vise

De când era mic, copilul visa că atunci când crește mare, să devină mare.

Și așa, s-a apucat de citit. Și ce să vezi? A trăit atât de multe povești, atât de multe personaje, încât, fascinat fiind, a devenit foarte repede iubitor de lectură. Citind, a reușit să scape din cotidian, să trăiască viețile multor personaje, să râdă, să plângă, să se distrugă și să-și recapete forma.

A citit atât de mult, încât la un moment dat, s-a văzut ceva. Influența persoanelor reale și fictive. Și visul lui a devenit mai mare.

Cu timpul, crescând mai mare, visele se întrepătrundeau, se legau și se dezlegau, se doreau și se urau, dar visul cel mare, era ocrotit cu mare grijă.

Și a crescut mai mare și a citit și mai mult, până în momentul în care personalitatea ia fost alterată de persoanele fictive și reale. Cine e el și ce vis are? Se tot întreba, și se măcina.

Și atunci s-a oprit din citit.

Și a crescut mai mare.

Credea că s-a descoperit, credea că personalitatea lui e a lui și numai a lui. Credea că viața e frumoasă și fără oamenii fictivi. Se redescoperise. Până când ?

Până în momentul în care a citit. Până în momentul în care fericirea lui nu s-a putut deosebi de fericirea eului, până ce bucuria și zâmbetul puteau fi încurcate, până când frica era atât a lui cât și a eului. Moment în care frica și-a spus cuvântul, și frica a rămas. Monștrii hidoși ce se ascund sub paturi, creaturi supranaturale ce îți modifică realitatea, frica, ce îți metamorfozează prezentul.

Și a crescut și mai mare, și visul…

Și nu s-a mai oprit. Realitate și ficțiune, unde e diferența? Unde e influența?

Cu cât creștea mai mare, visul și cititul se contopeau, deveneau un întreg. Cum să le despartă? Cum să le distingă?

Și a crescut mare. Și a devenit mare? Visul său proiectat pe mii de stele și bucăți de hârtie? Secunde împrăștiate, minute adunate, zile nenumărate, săptămâni plânse, luni de bucurii și ani plini de speranță. Pentru că a crescut mare, și pentru că frica nu l-a părăsit niciodată.

Acum ce este, unde este, când este?

Este el bătrân, este el tânăr, este voiciunea vieții și tristețea a tot, este plânsetul fecioarei și râsul copilașului, este tot și tot este el.

Crescând mare, și-a împlinit visul de a deveni mare?

Dezvoltare

Bună dragilor! 

Azi vreau să povestim puțin, să vă spun ce îmi trece mie prin cap în momentul acesta, bune, rele, cum or fi ele. 

Anul 2017 a fost un an plin, de-a dreptul plin. Am avut parte de multe schimbări. 

În primul rănd, modul meu de a gândi, de a reacționa la anumiți factori s-a schimbat. Nu în mod radical, dar s-a schimbat. Încă mai lucrez la asta și sper că pe zi ce trece voi deveni o persoana de care voi fi și mai mândră. Și acum sunt mândră de realizările mele pe toate planurile. Sunt în plină dezvoltare mintală și asta mă sperie câteodată. Îmi inindă mintea cu îndoieli și asta e un lucru bun. Cine nu e speriat de schimbare? Sunt terifiată, dar în același timp încântată. 

Citesc mai mult, mă documentez mai mult decât o făceam înainte și tot odată pun în parctică ceea ce învăț. Viața este ceva de care toți ar trebui să ne bucurăm. Este un cadou pe care trebuie să îl fructificăm. Asta fac în momentul de față. Îmi fructific cadoul. Mă dezvolt. 

Sunt anumite momente care ne fac slabi sau puternici, noi alegem calea. Nu putem alege momentele și lucrurile care se întamplă, dar putem alege cum reacționăm la ele. 

Sunt un om mai bun, mai iertător, mai profund, mai pozitiv, mai plin de viață. Sunt omul proiectat din reacțiile prezentului. 

Am un țel în viață, un obiectiv pe care sunt în curs de a-l îndeplinii. Pași mici, timp, efort psihic și fizic, asta cere țelul meu. Sunt pregătită să dau tot ceea ce e mai bun din mine. Aprobarea de care am nevoie este a mea, și numai a mea. Sunt de acord cu mine și mă susțin în totalitate.  

Totul a devenit foarte profund, dar simțeam nevoia să ma descarc. Cum am mai spus a fost un an plin. Dar mi-am deschis mintea și sufletul pentru evoluția mea ca om. Pace, liniște, ordine, speranță și nu în ultimul rănd, și cred că cel mai important, iubire. Iubire de sine, iubire pentru ceilalți. Iubirea, asta e calea pe care vreau să merg. Iubirea este cheia pentru un sine și o lume mai bună. Iubirea construiește poduri și legături. 

Să aveți o zi la fel de minunată ca voi! 

Un mic update.

Bună dragilor !

Aș începe prin a-mi scuza absența foarte îndelungată, deși am promis, prin Iulie, dacă îmi aduc bine aminte, că o să revin în forță. Ei bine, nu am reușit să mai scriu pe blog, pentru că am avut parte de o vară incendiară. Sincer, ăsta e cuvântul potrivit pentru aceste două luni.

Să vă povestesc câte ceva.

Prin Iulie, pe la sfârșitul lunii, am avut admiterea la medicină. Uu, s-a soldat și de această dată cu un eșec. Nu regret, pentru că acest eșec mi-a deschis porțile unui nou început. Am dat admitere la altă facultate, la un profil asemănător cu medicina, și am obținut un loc la buget. Yei !

Apoi, după tot stresul și tensiunea acumulată în decursul acestui an, a început distracția. Petreceri, ieșiri, timp petrecut împreună.. A fost o vară de vis, și o vacanță pe cinste. Pot spune, cu mâna pe inimă, că m-am relaxat și mi-am încărcat bateriile pentru noul început.

De citit, nu am citit mare lucru. Nu am reușit să mă țin de acel challenge de la începutul anului (Și anume, să citesc patru cărți pe lună), dar am citit câte două cărți în fiecare lună. O să vă povestesc câte ceva despre fiecare într-o postare ulterioară.

Am multe planuri pentru noul an și sper să mă țin de cuvânt, să am o revenire în forță.

Voi ce ați mai făcut ? Cum a fost vacanța de vară ?

Seară faină !

Moș Ene

Știți momentul acela când ți se pare că tot universul atârnă de un fir de ață și toate problemele ți se prăbușesc peste creștet ? Nu ? Ei bine, acel moment există. Iar eu îmi consum energia gândind în loc să dorm. E multă învălmășală acolo. Cum fac eu curățenie ?

E două, sau trei, sau patru. Nu vreau să mă uit la ceas, o să prindă viață și o să-mi mănânce mânuța. Oricum, cert este că e foarte târziu. E întuneric, doar becul de la colțul străzii luminează trecătorii aiuriți care au curajul necesar să colinde străzile în lung și în lat, în toiul nopții.

N-am somn. A dispărut ca prin minune. Crede că sunt o pacoste, vă rog, nu-l luați în calcul. Vrea să mă pună într-o lumină proastă. Și cu cât mă cer mai mult cu Moș Ene, cu atât mă ocolește și nu vrea să mai treacă și pe la ochișorii mei.

N-am febră, nu sunt răcită și cu toate atstea îmi simt pleoapele grele, iar capul mă doare. Privesc pe stradă, gândind la vrute și nevrute. Lumina beculul e tare fascinantă. Aș râde, dar probabil m-aș simți prost față de mine, așa că tac. Cum, lumina beculul ? Hai Eva, poți mai mult de atât.

Aș vrea să fie furtună. Să stau cu fruntea lipită de geam și să las frica invadându-mi sângele din vene. Să vad cerul luminat și să aud tunetul propagându-se. Nu este furtună, iar eu deja visez cu ochii deschiși. Poate Moș Ene nu e așa de supărat pe mine. Mă opresc aici și îl las să mă cuprindă cu vraja lui. Nu l-am văzut niciodată pe pitic. Crede-ți că există ?

Stres pre-admitere.

Ei, uite așa au trecut și anii de liceu. Și tot așa eu mă îndrept cu pași repezi spre facultate. Domne și cât stres!

Nu știam ( nu aveam de unde să știu), dar nici nu credeam că admiterea la facultatea dorită poate fi așa de stresantă și copleșitoare.  Nervii mei sunt întinși la maxim, iar migrenele nu-mi dau pace. Răbufnesc de cîte ori am ocazia. Prea mult stres.

Mai sunt câteva zile până la examenul propriu-zis, iar mintea mea parcă stă în loc. Pur și simplu nu vrea să mai audă de vitamine hidrosolubile, de zaharide sau acizi grași, de tubul digestiv sau de conducerea nervoasă a măduvei spinării. Vrea să se odihnească  pe o plajă cu nisipul auriu, unde marea îi masează delicat sinapsele, iar căldura soarelui o liniștește.

File de jurnal (2) Călătoria.

Am plecat. M-am urcat în tren cu o destinaţie cunoscută biletului dar necunoscută mie, şi am plecat. Nu am fugit, ci doar mi-am rezervat dreptul la libertatea de care beneficiez odată cu vârsta.

Frumos sentiment … Libertate …

Cât o să dureze ?

…

Era o noapte limpede, iar luna strălucea somptuos. Era regina întunericului, domnea peste pământ cu o aură superficială şi în acelaşi timp protectoare. Priveam pe geam uimită de misterul pe care îl emana. Mă simţeam împlinită, deşi durerea începea să-şi facă apariţia. Mici îndoieli pe ici pe colo, mici dureri de cap, câteva lacrimi de aici de acolo şi uite aşa controlul asupra propriului trup dispare. Încet, până în momentul zero, când din toată puterea acumulată rămâne doar o luminiţă care pâlpâie, acumulând încrederea din jur în încercarea de a nu se stinge.

Nu mi-am dezlipit nicio clipă ochii de la frumuseţea nopţii, n-am dormit, n-am mâncat.  Nu-mi amintesc să fi plecat, nu-mi amintesc să fi rămas. Dar când m-am uitat cu atenţie în jur, am observat că nu eram în tren. Totul în jurul meu era distorsionat. Şi o ploaie rece îmi îngheţa fiecare os al corpului.

Frig … şi atunci te-am văzut. Inima a început să zâmbească. Veneai spre mine. M-ai luat de mână şi am plecat.

Eva

File de jurnal (1) Scrisoarea.

Nimic nu e ușor, totul e incert și complicat, primitiv și detaliat.

Mike, ți-am scris o scrisoare.

Aș…

Cum ai putea să o citești, să o vezi ? Când eu sunt aici și tu ești acolo ? Trăiești prin ochii mei, dar nu ești niciodată cu mine.

Îmi este dor de copilărie, îmi este dor de tine, îngerul meu.

Azi ți-am adus alte flori. Frezii. Albe.

eva.