Copilul cu vise

De când era mic, copilul visa că atunci când crește mare, să devină mare.

Și așa, s-a apucat de citit. Și ce să vezi? A trăit atât de multe povești, atât de multe personaje, încât, fascinat fiind, a devenit foarte repede iubitor de lectură. Citind, a reușit să scape din cotidian, să trăiască viețile multor personaje, să râdă, să plângă, să se distrugă și să-și recapete forma.

A citit atât de mult, încât la un moment dat, s-a văzut ceva. Influența persoanelor reale și fictive. Și visul lui a devenit mai mare.

Cu timpul, crescând mai mare, visele se întrepătrundeau, se legau și se dezlegau, se doreau și se urau, dar visul cel mare, era ocrotit cu mare grijă.

Și a crescut mai mare și a citit și mai mult, până în momentul în care personalitatea ia fost alterată de persoanele fictive și reale. Cine e el și ce vis are? Se tot întreba, și se măcina.

Și atunci s-a oprit din citit.

Și a crescut mai mare.

Credea că s-a descoperit, credea că personalitatea lui e a lui și numai a lui. Credea că viața e frumoasă și fără oamenii fictivi. Se redescoperise. Până când ?

Până în momentul în care a citit. Până în momentul în care fericirea lui nu s-a putut deosebi de fericirea eului, până ce bucuria și zâmbetul puteau fi încurcate, până când frica era atât a lui cât și a eului. Moment în care frica și-a spus cuvântul, și frica a rămas. Monștrii hidoși ce se ascund sub paturi, creaturi supranaturale ce îți modifică realitatea, frica, ce îți metamorfozează prezentul.

Și a crescut și mai mare, și visul…

Și nu s-a mai oprit. Realitate și ficțiune, unde e diferența? Unde e influența?

Cu cât creștea mai mare, visul și cititul se contopeau, deveneau un întreg. Cum să le despartă? Cum să le distingă?

Și a crescut mare. Și a devenit mare? Visul său proiectat pe mii de stele și bucăți de hârtie? Secunde împrăștiate, minute adunate, zile nenumărate, săptămâni plânse, luni de bucurii și ani plini de speranță. Pentru că a crescut mare, și pentru că frica nu l-a părăsit niciodată.

Acum ce este, unde este, când este?

Este el bătrân, este el tânăr, este voiciunea vieții și tristețea a tot, este plânsetul fecioarei și râsul copilașului, este tot și tot este el.

Crescând mare, și-a împlinit visul de a deveni mare?

Advertisements

Mi-am pierdut inspirația

De ceva timp mi-am pierdut inspirația, motivația. Nu am un momemnt anume, nu știu exact când s-a întâmplat, sau ce a declanșat această avalanșa de sentimente și gânduri, cert e că s-a întâmplat.

Sunt momente când totul ți se pare prea mult, când totul are un sens pe care tu nu îl înțelegi, cand totul devine confuz, iar cercurile vicioase ale vieții reintră în acțiune.

Sunt momente când te întrebi ce să faci și cum să faci ca totul să fie bine. Cum să reacționezi și cum ai fi putut reacționa. Nu sunt momente grele, sunt momente confuze, unde motivația și inspirația vieți parcă au dispărut.

E cineva pe care sa dai vina? Nu. Este un conglomerat de momente, acțiuni și sentimente care se adună încet încet și te lasă fără inspirație.

Muncim mult pentru ceea ce ne dorim, sacrificăm timp și plăcerea vieții pentru asta. Ne prindem de o latură confuză și îl luăm pe “nu știu” în brațe și apoi ne întrebăm de ce. Uităm să iubim la intensitate maximă și credem că acest lucru nu e de noi. De ce ? Pentru că ne-am pierdut inspirația.

Azi îmi caut inspirația și am folosit acest cuvânt de nenumărate ori până acum pentru că ori nu o găsesc, ori nu o mai văd, ea fiind acolo și nereușind să ajungă până la mine.

Am pălăvrăgit atât de mult, încât nici eu nu mai știu de unde am avut atât de multă inspirație! :)) Funny, right?

Soarele a răsărit, căldura a venit, inspirația se strecoară ușor printre toți atomii și toate moleculele universului.

Sunt pregătită și o îmbrățișez cu brațele deschise și cu inima plină de iubire!

Sunt pregătită să-mi regăsesc inspirația!

January wrap up #2018

Bună dragilor! 

Azi este o zi superbă, numai bună de a scris articole. Vreau să vă spun câteva cuvinte despre cărțile pe care le-am citit luna aceasta.

Inițial plănuisem să citesc 2 carți în fiecare lună pentru că anul acesta la facultate este un an plin și destul de greu. Dar mi-am făcut timp de citit și am reușit să termin 3 cărți.

Prima carte citită a fost ,,Expertul seducător” ultimul volum din trilogia Ticălosul seducător de Christina Lauren. A fost o carte ok, numai bună de citit printre examene. A fost o carte de dragoste ce a urmărit personaje secundare din primul volum. Nu știu ce să vă spun mai multe, în afara faptului că am avut parte de dragoste și decizii luate când ți se aprind călcâiele. A fost o carte bunicică și o recomand celor care vor o zi de relaxare cu o cafea bună. 

A doua carte citită a fost “Ispita atingerii tale” de Teresa Medeiros.

Face parte din colecția Iubiri de poveste și știți că mie îmi place tare mult această colecție. Sunt o mare fană a poveștilor de dragoste din Anglia victoriană. Sunt îndrăgostită de poveștile de dragoste cu contese și rochiile lor minunate și castelele de la capătul Angliei.

Nici această carte nu a fost diferită, deși a avut o notă de mister destul de mare. La un moment dat mi-am dat seama ce se întâmplă, dar asta nu m-a făcut să nu o îndrăgesc la fel de mult. 

Pot spune că aceste cărți sunt o plăcere nevinovată și le citesc cu mare drag când pun mâna pe ele. Sunt lecturi ușoare, pline de suspans și multă iubire. 

Următoarea carte și ultima luna aceasta este “Secretul” de Rhonda Byrne.

Această carte ne vorbește despre Secretul pe care îl poți folosi să îți îmbunătățești viața. 

Am învățat foarte multe din această carte și cum aveam nevoie de o carte de dezvoltare personală care să îmi pună mintea și trupul la lucru, astă a venit ca o mănușă. O recomand din toată inima! Aveți foarte multe de învățat din ea, și de pus în practică, normal. 

Cam atât pentru azi, acestea au fost cărțile citite luna aceasta. Ați citit vreo carte din cele prezentate? Ce părere aveți? 

Voi ce mai citiți?

Să aveți o zi la fel de minunată ca voi!  

Dezvoltare 

Bună dragilor! 

Azi vreau să povestim puțin, să vă spun ce îmi trece mie prin cap în momentul acesta, bune, rele, cum or fi ele. 

Anul 2017 a fost un an plin, de-a dreptul plin. Am avut parte de multe schimbări. 

În primul rănd, modul meu de a gândi, de a reacționa la anumiți factori s-a schimbat. Nu în mod radical, dar s-a schimbat. Încă mai lucrez la asta și sper că pe zi ce trece voi deveni o persoana de care voi fi și mai mândră. Și acum sunt mândră de realizările mele pe toate planurile. Sunt în plină dezvoltare mintală și asta mă sperie câteodată. Îmi inindă mintea cu îndoieli și asta e un lucru bun. Cine nu e speriat de schimbare? Sunt terifiată, dar în același timp încântată. 

Citesc mai mult, mă documentez mai mult decât o făceam înainte și tot odată pun în parctică ceea ce învăț. Viața este ceva de care toți ar trebui să ne bucurăm. Este un cadou pe care trebuie să îl fructificăm. Asta fac în momentul de față. Îmi fructific cadoul. Mă dezvolt. 

Sunt anumite momente care ne fac slabi sau puternici, noi alegem calea. Nu putem alege momentele și lucrurile care se întamplă, dar putem alege cum reacționăm la ele. 

Sunt un om mai bun, mai iertător, mai profund, mai pozitiv, mai plin de viață. Sunt omul proiectat din reacțiile prezentului. 

Am un țel în viață, un obiectiv pe care sunt în curs de a-l îndeplinii. Pași mici, timp, efort psihic și fizic, asta cere țelul meu. Sunt pregătită să dau tot ceea ce e mai bun din mine. Aprobarea de care am nevoie este a mea, și numai a mea. Sunt de acord cu mine și mă susțin în totalitate.  

Totul a devenit foarte profund, dar simțeam nevoia să ma descarc. Cum am mai spus a fost un an plin. Dar mi-am deschis mintea și sufletul pentru evoluția mea ca om. Pace, liniște, ordine, speranță și nu în ultimul rănd, și cred că cel mai important, iubire. Iubire de sine, iubire pentru ceilalți. Iubirea, asta e calea pe care vreau să merg. Iubirea este cheia pentru un sine și o lume mai bună. Iubirea construiește poduri și legături. 

Să aveți o zi la fel de minunată ca voi! 

Recomandarea săptămânii #12

Bună dragilor !

Tocmai am terminat de citit cea mai bulversantă, magică și tumultoasă carte. Trebuia neapărat să vă spun câteva cuvinte despre ea, înainte să o includ într-o postare despre cărți citite.

Pam pam pam :

tn1_musso_-_ce_as_fi_eu_final_q

Descriere:

Inima Gabriellei este sfâșiată între două feluri de iubire. Cea pentru tatăl ei și cea pentru Martin, bărbatul de care s-a îndrăgostit cândva. Primul este un polițist pasionat de meseria lui, celălalt – un hoț celebru. Însă amândoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă. Într-o bună zi, la aceeași oră, tatăl rătăcitor și iubitul rămas pe un alt continent reapar, în chip straniu, în viața ei. Curând, Gabrielle își dă seama că cei doi sunt prinși într-o cursă mortală.

Destinele lor nu pot fi separate. Cine va fi salvat ?

O mică părere:

Uau !

Nu, știu că nu așa e indicat să începi a-ți exprima o părere, dar sincer, asta cred eu despre această carte.

Să vă explic.

La început e o poveste mai domoală, cu multe cugetări despre trecut, frânturi de amintiri, nu prea m-am împăcat foarte bine cu ea. Prea siropoasă pe alocuri, puțină acțiune aruncată ici pe colo. Dar, pe parcurs mi-a trezit un sentiment. Nu știu cum să-l numesc, nu cred că are un nume. E sentimentul acela când îți place o carte, dar în același timp o detești. Acel sentiment de love-hate la prima citire.

Sunt așa bulversată. Anticipam un final, apoi într-o singură pagină s-a destrămat totul. Tot firul poveștii, personajele, o întorsătură la 180 de grade. Finalul – mind-blowing ! Mă așteptam ? Nu. M-a lăsat fără cuvinte.

Bun, ce ambiguu sună tot ce am spus până acum. Dar, nu vă pot spune multe, mai multe decât descrierea. Trebuie să aflați siguri, trebuie să citiți această carte.

Știți care este paradoxul ?

M-am apucat să citesc această carte, prin iunie. Primele 20 de pagini și am lăsat-o din mână. Prea siropoasă pentru gusturile mele, îmi spuneam atunci. Ei, dacă aș fi știut eu ce impact emoțional a avut asupra mea, poate nu a amânam atât de mult.

Cert e că „Ce-aș fi eu fără tine?” e un must-read de toamnă. E perfectă pentru o zi friguroasă de toamnă, cu o cană de ceai sau ciocolată calda. Sunt o romantică incurabilă !

Și m-am lungit destul. Voi ați citit-o ? Ce cărți v-au impresionat cel mai mult și de ce ?

Aștept cu nerăbdare opiniile voastre.

Seară faină !

 

 

Gânduri la sfârșit de săptămână.

Știu că azi e vineri și că am postat recomandarea săptămânii cu două zile în urmă, dar acum nu mă pot abține. Trebuie să vă povestesc și vouă.

Marți am colindat din nou rafturile bibliotecii județene. Și eram eu indecisă, și tot căutam și căutam (săpături arheologice, nu alta) o carte. Orice carte. Bine, nu orice carte, ci una frumoasă, ușor de citit, potrivită pentru o zi de toamnă. Și tot săpând eu pe acolo am dat de o cărțulie. Puține pagini, cu o descriere numind-o ca fiind besteseller internațional. Și am zis, de ce nu ? Și am înșfăcat-o de pe raft și mi-am începu din nou căutarea. Nici nu știu de ce am mai căutat altceva. Bine, poate din cauza poftei pentru lectură. Da, da, ăsta e motivul.

Nu sunt pretențioasă în privința cărților, dar atunci căutam… Sincer ? Nici nu știu ce căutam. Dar aveam speranța că voi găsi ceva impresionant. Și așa a și fost. Am găsit asta:

coperta20scafandrul20si20fluturele

Sceptică din fire, nu am știut ce așteptări să am. Neștiind foarte multe despre această carte, dar citind descrierea, foarte pompos alcătuită, am zis că există posibilitatea să nu-mi placă, sau să se ridice la așteptări.

Și cât m-am înșelat !

Pot spune că a nu mă așteptam. La ce ? La nimic din ce am citit. Este atât de tristă și tot odată așa de frumoasă. Este … fără cuvinte.

Cuvintele mele își pierd din credibilitate, ele se pierd undeva pe o pagină virtuală, unde eu încerc să descriu ceva impresionant. Pur și simplu nu vor să se așterne și să compună fraze. Sunt blocate undeva adânc în mintea, colcăind și încercând să iasă la iveală. Dar nu reușesc. Sunt uimite și pline de durere.

Această poveste a lăsat o urmă adâncă în sufletul meu. Este povestea unui om suferind, unui om blocat în propriul trup, singura cale de comunicare cu lumea din jur fiind bătaia pleoapei. Este dureros să citești gândurile unui om suferind de locked-in syndrome. 

Aici și acum mă opresc deoarece cuvinte și-au pierdut din nou sensul, iar gândurile se ciocnesc între ele.

Oare filmul este la fel de impresionant ?

Și la sfârșit o mică întrebare. Voi ați citit cartea ? Ce părere aveți ?

 

Cuvinte înșirate anapoda.

Nu știu cum să mă exprim. Poate aceste sentimente nu sunt făcute să fie exprimate prin cuvinte. Poate doar puțină smiorcăială o să ajute, sau poate nu.

Sunt tristă, sau poate sunt supărată. Sau poate amândouă. E un sentiment concret, dur, fără masca zâmbetului de fericire pe care trebuie să-l afișez pe ici, pe colo. E dur și răscolitor. Ajunge până în măruntaiele corpului și le zdrobește. Se încolăcesc în jurul unui ax imaginar și se strâng. E dureros. Persistă.

Ajung într-un punct, în care pur și simplu nu mai pot. Se adună. Încet, încet, zi de zi, lună de lună, an de an. Se acumulează din ce în ce mai mult, iar câteodată acea durere se strecoară printre gratiile construite de mintea mea. Și pulsează înăuntrul meu la foc mic. 

Nu știu de ce acum, sau de ce aici. Cert e că așa a fost să fie, sau poate nu. Poate aberez, poate nu e așa, dar cuvintele și-au pierdut sensul, iar eu spun stop aici. Aici și acum gândurile și sentimentele mele se opresc. Încetează rotirea și se calmează. Aici și acum se duc cuminți spre colțul unde aparțin, fără comentarii, fără mormăieli. Aici și acum, începe sortarea. O să dureze mult timp. Acum e doar începutul. Începutul unei schimbări. Începutul Evei. 

 tumblr_mfa88sxtcq1rdrcgto1_500