De când era mic, copilul visa că atunci când crește mare, să devină mare.
Și așa, s-a apucat de citit. Și ce să vezi? A trăit atât de multe povești, atât de multe personaje, încât, fascinat fiind, a devenit foarte repede iubitor de lectură. Citind, a reușit să scape din cotidian, să trăiască viețile multor personaje, să râdă, să plângă, să se distrugă și să-și recapete forma.
A citit atât de mult, încât la un moment dat, s-a văzut ceva. Influența persoanelor reale și fictive. Și visul lui a devenit mai mare.
Cu timpul, crescând mai mare, visele se întrepătrundeau, se legau și se dezlegau, se doreau și se urau, dar visul cel mare, era ocrotit cu mare grijă.
Și a crescut mai mare și a citit și mai mult, până în momentul în care personalitatea ia fost alterată de persoanele fictive și reale. Cine e el și ce vis are? Se tot întreba, și se măcina.
Și atunci s-a oprit din citit.
Și a crescut mai mare.
Credea că s-a descoperit, credea că personalitatea lui e a lui și numai a lui. Credea că viața e frumoasă și fără oamenii fictivi. Se redescoperise. Până când ?
Până în momentul în care a citit. Până în momentul în care fericirea lui nu s-a putut deosebi de fericirea eului, până ce bucuria și zâmbetul puteau fi încurcate, până când frica era atât a lui cât și a eului. Moment în care frica și-a spus cuvântul, și frica a rămas. Monștrii hidoși ce se ascund sub paturi, creaturi supranaturale ce îți modifică realitatea, frica, ce îți metamorfozează prezentul.
Și a crescut și mai mare, și visul…
Și nu s-a mai oprit. Realitate și ficțiune, unde e diferența? Unde e influența?
Cu cât creștea mai mare, visul și cititul se contopeau, deveneau un întreg. Cum să le despartă? Cum să le distingă?
Și a crescut mare. Și a devenit mare? Visul său proiectat pe mii de stele și bucăți de hârtie? Secunde împrăștiate, minute adunate, zile nenumărate, săptămâni plânse, luni de bucurii și ani plini de speranță. Pentru că a crescut mare, și pentru că frica nu l-a părăsit niciodată.
Acum ce este, unde este, când este?
Este el bătrân, este el tânăr, este voiciunea vieții și tristețea a tot, este plânsetul fecioarei și râsul copilașului, este tot și tot este el.
Crescând mare, și-a împlinit visul de a deveni mare?