Muncile lui Hercule – Agatha Christie, recenzie.

Bună dragilor !

Azi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre ultima carte pe care am citit-o, și anume:

Am citit această carte într-o zi. Am început să o citesc în jur de 12 PM și am terminat-o cam pe la 19 PM. Cam pe atunci. Ce pot să spun ? Sunt îndrăgostită de cărțile Agathei și intenționez să fac rost de toată colecția și să le devorez, cum am facut cu aceasta.

Descriere:

Înainte de a se retrage din activitate, Hercule Poirot vrea să facă față unei provocări – să rezolve 12 cazuri care corespund muncilor clasicului sau tiz din Antichitate, cu toate că înfățișarea lui Poirot nu are nici o asemănare cu faimosul erou grec. Totuși – consideră micuțul detectic -, asemenea lui Hercule, și el a avut responsabilitatea de a scăpa societatea de unii dintre cei mai groaznici monștrii. Așadar, în perioada care precede pensionarea sa, Poirot se hotărăște sa accepte 12 cazuri – propriile munci autoimpuse. Fiecare însă intră în analele crimei drept dovezi de măietitate detectivă.

O scurtă părere:

Cartea este structurată pe 12 capitole, fiecare din ele reprezentând câte o muncă a detectivului pe care acesta dorește să o ducă la bun sfârșit înainte de a se pensiona. Acesta își alege cu grijă fiecare muncă, deoarece vrea să accepte cazurile care sunt cele mai interesante din punctul lui de vedere, cum spune el „cele care îmi pun materia cenușie la lucru”.

Să fiu sinceră, nu toate micile munci au fost pe placul meu. Unele dintre ele m-au plictisit și eram nerăbdătoare să o termin și să încep alta, cu speranța că va fi mai antrenantă. Și nu am fost dezamăgită.

Mi-a fost foarte ușor să asociez personajele cu chipuri omenești, deoarece acum ceva timp am văzut întregul serial produs după cărțile Agathei. Așadar a fost un deliciu să-mi aduc aminte de toate crimele petrecute și de agila materie cenușie a bondocului detectiv.

Per total, a foat o care foarte bună, antrenantă, cu situații cât se poate de ciudate, cu personaje și mai ciudate decât situațiile și locuri superbe. O recomand cu mare drag celor care au nevoie de puțin mister înglobat în viața de zi cu zi.

Voi ce cărți ați citit de la acestă atoare ? Ce îmi mai recomandați ?

Zi faină tuturor !

Recomandarea săptămânii #9

Bun venit în casă nouă ! Da, m-am hotărât subit să schimb tema blog-ului pentru că simțeam nevoia de o schimbare. Zis și făcut.

Înainte de toate, am să vă relatez o povestioară. Pe la începutul anului acesta am hotărâ să citesc patru cărți în fiecare lună. Credeți că am reușit ? Vă spun eu că sunt cât se poate de leneșă. Nu, nu am reușit să fac acest lucru decât în luna Ianuarie. Fiind la început, eram încă în priza ideii și le-am citit, dar pe parcurs am lăsat totul de izbeliște. Dar nu de tot. Am citit câte ceva în fiecare lună.

Și că am lămurit această așa-numită „lene cronică” de care sufăr, vreau să vă spun câteva cuvinte despre cartea pe care am citit-o săptămâna acesta.

Descriere:

Scriitoarea Ariadne Oliver a fost invitată la Woodleigh Common, unde este organizată o petrecere de Halloween pentru un grup de adolescenți din sat. Una dintre invitate este o tânără bine-cunoscută pentru poveștile despre crime și intrigi pe care le spune. Când fata este găsită înecată, Ariadne se întreabă ce adevăruri ascundea ultima poveste relatată de fată. Care dintre invitații la petrecere a dorit să o reducă la tăcere ? Demascarea criminalului se va dovedi o misiune destul de dificilă pentru Hercule Poirot, mai ales că nimeni din Woodleigh nici măcar nu crede că această crimă s-a petrecut…

La momentul respectiv, Agatha Christie avea 78 de ani și, cu toate că șase luni pentru un roman nu este un termen ieșit din comun, e departe de anii 1930 și 1940, când scria două sau trei romane pe an. Probabil că ideea pentru Hallowe`en Party i s-a conturat în minte la sfârșitul anului 1966, în cursul unei vizite în America, unde l-a însoțit pe Sir Max Mallowan într-un turneu de conferințe ți unde Halloweenul se sărbătorește cu mai mult fast. A jonglat mai degrabă cu ideea unei petreceri pentru adolescenți de 11-12 ani, decât cu una specifică de Halloween, însă liniile mari ale intrigii au fost stabilite de la bun început. Apare din nou doamna Oliver, la fel ca în patru dintre ultimele douăsprezece romane ale Agathei Christie. 

O mică părere:

Sincer am devorat cartea în trei zile. Ce pot spune ? Romanele polițiste mi-au trezit gustul pentru lectură, iar din când în când, o rememorare este bine.venită.

Revenind la subiect, cartea în sine nu este mare, are în jur de 200 de pagini, dar este „plină”. Am făcut cunoștință cu personajele, am intrat în mintea lor, am asistat la crima și la rezolvarea ei. Însă a lipsit ceva. Am simțit că acea aură de mister din jurul lor a fost groasă pe tot parcursul romanului. Am sperat ca până la sfârșit să se mai mistuie puțin, să le cunosc mai bine.

Per total a fost o carte bună, atât din punct de vedere al misterului, cât și al laturii psihologice. Merită patru stele grase și frumoase pe goodreads.

Voi ați citit-o ? Aștept cu nerăbdare părerile voastre.